O Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti prea bine

O Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti prea bine Ştii când stau jos şi când mă scol, ştii gândul care-mi vine; Ştii când mă duc, ştii când mă culc, ştii orice căi a’ mele, Cuvântul nici n-ajung să-l spun şi-l ştii în toate cele; Din orice parte mă-nconjori, pui Mâna-Ţi peste mine, Un plan atât de minunat prea nalt e să-l pot ţine; Unde-aş fugi de Duhul Tău, de Faţa Ta departe? Căci pretutindenea eşti Tu prezent şi fără moarte. În ceruri dacă m-aş sui, acolo eşti de faţă; În locul morţii să cobor, acolo eşti viaţă! Aripi de zori dac-aş lua la mare a mă duce Şi-acolo fi-va Mâna Ta şi Dreapta-Ţi să m-apuce. De zic: „În noapte voi scăpa“, şi noapte se va face, La Tine, orice noapte-ar fi, lumină s-ar preface; De-ar fi-ntuneric nepătruns, la Tine-i zi senină Şi noaptea străluceşte ca o zi de soare plină. Tu m-ai tocmit şi m-ai ţesut în sânul mamei mele; Te laud cât de minunat sunt, Doamne-n toate cele. A’ Tale lucruri toate sunt adânci şi minunate; Atât de bine-acum le văd cu sufletul meu, toate. Ce nepătrunse mi se par a’ Tale gânduri, toate, Şi cât de multe, Doamne, sunt, cât sunt nenumărate!… Le număr… şi-s mai multe ca nisipul de pe ape, Mă scol… şi tot cu Tine sunt, de Tine mai aproape O, cercetează-mă acum şi inima-mi cunoaşte, Mă-ncearcă, Doamne, ca să vezi ce gând în mine naşte! Vezi dacă sunt pe-o cale rea – pe căile mâniei Şi du-mă Tu pe calea Ta, pe Calea Veşniciei!