Doamne, pe Tine Te-aştept
Doamne, pe Tine Te-aştept,
Inima-mi plânge în piept...
Câte dureri vor mai fi,
Doamne, pe toate le ştii,
Chiar şi-n amare furtuni,
Tu poţi să faci mari minuni!
Oricât de greu încercat,
Singur tu nu eşti lăsat,
Mai mult decât ai gândit,
Cerul mereu te-a iubit;
Domnul, când lacrimi se strâng,
Plânge cu cei care plâng.
Vino, Isuse-ntre noi,
Să ne mângâi în nevoi,
Tu ne-ai condus pe pământ,
Tot Tu ne dai cerul sfânt!
Să trecem noaptea cea grea,
Lasă-ne dragostea Ta!